Bilanț coronavirus România. 7661 de cazuri noi în ultimele 24 de ore

Publicat: 03 dec. 2020, 13:22 Autor: Elena Arhiva
Bilanț coronavirus România. 7661 de cazuri noi în ultimele 24 de ore

7.661 de noi cazuri de coronavirus au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, din 32.120 teste efectuate. 

Până astăzi, 3 decembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 492.211 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID-19). 381.001 pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 7.661 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului București și al județelor. Mai jos aveți graficul realizat în baza raportărilor primite de CNCCI de la Direcțiile de Sănătate Publică:

211 de decese în ultimele 24 de ore

Până astăzi, 11.876 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat.

În intervalul 02.12.2020 (10:00) – 03.12.2020 (10:00) au fost raportate 211 de decese (125 bărbați și 86 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele Alba, Argeș, Arad, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 0-9 ani, 2 decese la categoria de vârstă 20-29 de ani, 1 deces la categoria de vârstă 30-39 de ani, 9 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 23 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 49 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 62 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 64 decese la categoria de peste 80 de ani.

202 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 3 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 6 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

1.252 de  cazuri în ultimele 24 de ore

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.156. Dintre acestea, 1.252 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 4.170.013 teste. Dintre acestea, 32.120 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 20.420 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 11.700 la cerere.

Pe teritoriul României, 44.965 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 12.191 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 68.826 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 63 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 5.180 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 813 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 2 decembrie a.c., 6.124 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.021.420 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 3 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Sursa foto: Arhiva Ciao

Publicat: 03 dec. 2020, 13:22 Autor: Elena Arhiva
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă
×